Книга - Jurnalul Unei Pisici Băgăcioase

Jurnalul Unei Pisici Băgăcioase
R. F. Kristi


Citiți despre poznele hilare și uimitoare puse la cale de Inca și de familia ei de prieteni cu blană, povestite prin ochii unei pisicuțe siberiene, Inca. Inca s-a decis să țină un Jurnal! Astfel începe o poveste care îi va ține pe cititori cu sufletul la gură, pe măsură ce pisicuța își notează aventurile de detectiv.

Citiți despre poznele hilare și uimitoare ale Incăi și ale familiei ei de prieteni cu blană, povestite prin ochii unei pisicuțe siberiene, Inca. Inca s-a decis să țină un Jurnal! Astfel începe o poveste care îi va ține pe cititori cu sufletul la gură, pe măsură ce pisicuța își notează aventurile de detectiv. Când Inca și familia ei se mută de la Paris la Londra, aceștia își fac un nou grup de prieteni, pe Monk, o pisică Albastru de Rusia și Terrence, un Golden Retriever, care îl asistă cu abilitate și curaj pe stâpânul lor, detectivul cunoscut în toată lumea, Solo. Inspirată de aventurile noilor prieteni, Inca se decide să devină cea mai bună pisică-detectiv din lume și începe să scrie un Jurnal al aventurilor ei. Când Monk sosește într-o seară, având vești despre o întâlnire care va avea loc in acea seară, Inca e entuziamată și abia așteaptă să participe. Ea află despre o călătorie periculoasă în care pornesc Solo și Terrence, care vor călători în munții Himalaya, în căutarea lui Raoul, un prieten dispărut, care nu s-a mai întors din expediție. Plecarea lui Terrence înseamnă că Inca poate începe prima ei misiune: ciudata dispariție a testamentului domnului Finchley. Va putea Inca să rezolve misterul acestui caz și să îl salveze pe Rottweilerul feroce, dar necăjit, Boss? Și va reuși ea fără ajutorul vicleanului bătrân Retriever?







R.F. Kristi

JURNALUL UNEI PISICI BĂGĂCIOASE

Tradus de Teodora Bondoc

© R.F. Kristi 2017




Arborele nostru genealogic









Uită-te puțin la @ Familia Mea:

INCA (EU):




Eu sunt o pisicuță siberiană, iar noi, siberienele, suntem niște frumușele.

Sunt liderul înnăscut al Trupei din mai multe motive.

Până la urmă,

* Sunt prima născută și surioara cea MARE a grupului de blănoși!

* Sunt o pisicuță super-isteață!

Pun pariu că nu ai găsi vreo pisicuță mai isteață decât mine, nici dacă ai înota până în China. Mama nu știe, dar eu SUNT MIEZUL aici, la noi.

CARA:

Cara, o pisicuță siameză, e surioara mea frumoasă.

Ea e fandosita familiei.

E mereu aranjată, dichisită și îngrijită și e foarte atașată de mama.

Ea e preferata mamei. În ochii mamei, ea nu ar putea să facă vreo greșeală, iar Carei îi place să o lingușească pe mama. Bleah!






FROMAGE:






Fratele meu, Fromage, e o pisică tigrată. Fromage a fost numit după brânza franțuzească pe care o adoră, deoarece Fromage înseamnă „brânză” în franceză.

Fromage adoră brânzeturile, orice fel de brânză. Punct. El se consideră un mare expert în acest domeniu.

Fromage este mascota magazinului nostru cu brânzeturi. El merge cu Mama în fiecare zi la magazin. Și-a construit un renume în cercurile iubitorilor de brânză din Londra.

El crede cu tărie că succesul magazinului nostru i se datorează lui.

Fromage e, de asemenea, predispus la accidente și are obiceiul să se implice în tot felul de bătăi. Dacă se găsește ceva stricat în casa noastră, poți să pui pariu pe un dolar că Fromage a avut de-a face!




CHARLOTTE:

Charlotte este un hamster pitic Roborovski și cel mai bun prieten al lui Fromage.




L-a cunoscut pe Fromage în magazinul nostru din Paris și s-a hotărât să vină cu noi la Londra.

Charlotte îi este devotată lui Fromage, în ciuda numeroaselor certuri în care e implicat acesta. Nu înțeleg această prietenie dintre Fromage și Charlotte. Charlotte e inteligentă și ageră. Pe când, Fromage chiar o fi??? Ei bine, Fromage e Fromage.

Lui Fromage îi place să pălăvrăgească într-una, iar lui Charlotte îi place să asculte. Acesta ar putea fi motivul pentru care sunt prieteni.

Fromage devine gelos dacă cineva încearcă să se apropie prea mult de Charlotte.

MISSY (MAMA):

Mama e un om pe care îl deținem în comun. Oamenii îi spun Missy, dar pentru noi, pisoii, e Mama.

Mama administrează magazinul nostru de brânză. Magazinul de brânză e în inima Kensingtonului. E modelat după succesul pe care l-a avut magazinul nostru din Paris.

Noi o lăsăm pe Mama să creadă că e stăpâna noastră când, de fapt, noi, pisicile, o deținem pe ea. Lumea noastră gravitează în jurul Mamei, dar ea are o fixatie pentru ceva care, pe noi, pisicuțele, nu ne interesează:

* Hrana noastră.

Dieta noastră e controlată cu grijă de Mama, chiar dacă noi nu vrem.

Putem să toarcem și să mieunăm pe lângă picioarele ei cât am vrea, că nu se va răzgândi când ne pregătește cina. Nu ajungem la un acord nici dacă o privim cu ochii noștri adorabili.






* Igiena noastră

Mama e strictă în privința curățeniei. Când nici nu ne așteptăm – apar de nicăieri periile noastre de curățat.

Fromage încearcă să se ascundă de când scoate ea periile.

Dar Cara se uită cu privirea ei fandosită și chiar toarce când mama o perie, cu ochii ei albaștri sclipind ca două sfere magnifice – numai pentru Mama.

De obicei, Fromage mârâie „trădătoare” către ea, iar ea se azvârle sub canapea.

Dar îi pasă ei?

NUuuuu!

Eu mă prefac că protestez, dar nu are cum să nu-mi placă să simt peria pe blăniță. În orice caz, Mama e de neoprit când intră în atmosfera de „curățat pisicuțele”.

Și de ce nu m-aș bucura de periaj?

MĂTUȘA FLORENCE:

Mătușa Florence e mătușa Mamei.

Nu o să mă sfiesc să spun că Mătușa Florence e topită după mine.

Ea e singura familie pe care o are Mama, în afară de noi.

Mătușa Florence locuia înainte în căsuța în care stăm noi în Kensington, Londra. Mătușa Florence locuiește acum în Provence, Franța.

ACUM, CĂ MI-AI VAZUT FAMILIA, SĂ TRECEM LA LUCRURI MAI INTERESANTE!!!

SPOROVĂIALĂ ... SPOROVĂIALĂ... INTRODUCERE

Într-o dimineață de sâmbătă, la începutul lui decembrie.

Viața mea devenise atâââât de palpitantă!

Era în preajma perioadei când am început să scriu jurnalul!

V-ați putea întreba – De ce ar avea Jurnal o Misicuță (adică pisicuță, desigur)!!! Motivul e cât se poate de simplu.

De când am ajuns cu familia de la Paris în Londra, m-am implicat în prima mea aventură de pisică detectiv.

Din acel moment mi-am dorit să devin cea mai inteligentă pisică-detectiv.

Pisica Spion Vedetă numărul 1 în lume.






Scrisul în jurnal a devenit important pe măsură ce mă apropiam de îndeplinirea visului meu. Așadar, ce altă modalitate mai bună să țin evidența poveștilor mele de succes în afară de a-mi nota aventurile de investigații?

Am decis că deja sunt cea mai bună pisică-spion din Londra.

Fără îndoială!

Faima mea s-a răspândit în toată țara, si chiar și mai departe, tocmai până în orașul meu natal Paris, în Franța.

Mi-am imaginat prietenele mele pisicuțe aflând despre celebra pisică de investigație.

M-ar recunoaște cu mirare.

Unii ar putea spune că „a fost să fie” și m-ar recunoaște ca pe o pisică detectiv strașnică – o pisică detectiv ‘par excellence!’




Altele ar fi geloase și ar insinua că a fost „doar noroc”.

Nicio urmă de îndoială – până și pisicile geloase ar fi nevoite să recunoască o pisică detectiv cunoscută în toată lumea!

A fost floare-la-ureche să sustrag un carnețel nou de pe biroul mamei când nu se uita.

Aventurile pisicii siberiene minune Inca, cea mai cunoscută pisică-detectiv de pe planetă va fi o capodoperă --–Un real succes --–Un bestseller!

Cine ar rezista unor povești cu pisici băgăcioase cum sunt ale mele?

Da --–abilitățile mele de detectiv mă vor duce pe drumul către celebritate.

Era momentul perfect să încep, pentru că se apropia Crăciunul. În aer plutea un sentiment de entuziasm palpabil.

Fără îndoială! Crăciunul era perioada mea preferată din tot anul.

Mirosul de pin, decorațiunile strălucitoare și majoritatea cadourilor pentru noi de sub steluțele sclipitoare din brăduț...

Le povestisem Carei și lui Fromage despre jurnal și voiau să știe cât de important va fi rolul lor în Jurnalul meu.

„Să vedem…” e tot ce le-am promis.

Am auzit un murmur „isteața lui pește” din partea Carei, pe care m-am prefăcut că îl ignor.

Era jurnalul MEU și eu decideam ce voi scrie.

Așa că uite!!!

Isteața lui pește!




Nu aveam de gând să îi las pe surioară și frățior să preia controlul jurnalului. Mi-aș putea imagina ce ar fi devenit:

• De la Fromage – Polologhie lungă despre minunata lui

brânză franțuzească!!!!

• De la Cara – Noutăți în materie de eșarfe și cum să te înfrumusețezi!!!!!

Mi-am imaginat, ca prin vis o ceată de căței îngenunchiați înaintea inteligenței mele superioare.

DAAA!

Aș fi INCA, pisica-detectiv par excellence!

Nicio pisică nu ar mai fi așa de adorată de mulțimi.

„Bravo, Inca!”










DECEMBRIE










12 zile până la Crăciun

Duminică seara, târziu:


Deodată, am avut sentimentul ciudat că suntem urmăriți.

Mama noastră, Missy, făcuse focul în șemineu și lemnul trosnea cu veselie. Căsuța era călduroasă și primitoare, în ciuda frigului de afară.

Era o seară ca oricare alta la reședința Inca. Cara, Fromage, Charlotte și cu mine stăteam în jurul șemineului cu Mama, umanoidul tânăr pe care îl deținem împreună.

M-am gândit că doar m-am imaginat că aș fi urmărită și am scuturat din cap și m-am liniștit.

Dar sentimentul straniu că sunt urmărită s-a furișat din nou.

Ca să nu-i deranjez pe ceilalți, m-am uitat pe fereastră cu grijă. Nu era nimic acolo – doar întuneric și puțină lumină de la uriașa Lună de deasupra.

M-am întors în același loc și m-am așezat din nou, cu fața către fereastră, în caz că niște EXTRATEREȘTRI din spațiu ne-ar ataca prin fereastră.

De cum mi se închideau ochii, am văzut o umbră mișcându-se în afara geamului. Am deschis ochii și am privit. Dar nu era nimic. Doar liniștea unei nopți foarte întunecate.

Deodată, am văzut doi ochi verzi strălucitori fixându-mă.






Inima mi-a încremenit!

* Să fi fost un demon?

* Să fi fost un dragon înghițitor de flăcări??

* Să fi fost un șarpe care se târa???

* Oare frica mea cea mai mare devenea reală? Erau extratereștrii pe cale să ne vină de hac????

Inima mea bătea nebunește –






Am văzut o labă gri mare și puternică întinsă spre mine și blănița din spatele gâtului s-a ridicat ca un arici gata de luptă.

Și apoi mi-a picat fisa că figura corpolentă care apărea și dispărea la fereastră nu era altceva decât fața prietenului nostru, Monk!!

Am expirat ușurel, iar inima mea a revenit la un ritm normal.

Monk, un motan Albastru de Rusia cu picioare lungi și ochi mari de Golden Retriever, e destul de arătos și elegant – dacă preferi stilul mai măricel. Întotdeauna poartă un papion de un roșu aprins.






Monk era un pisoi destul de isteț.

Să nu mă înțelegeți greșit. Majoritatea pisicilor sunt inteligente. Dar observasem că Monk era mai iute la minte decât majortatea pisicilor pe care le întâlnisem. Presupun că l-ați putea numi o pisică mai TOCILARĂ.

Monk locuia în vecini cu Solo (un detectiv faimos), asistentul lui, Hobbs și Terrance, un câine mare.

Terrance era cel mai bun prieten al lui Monk și un cățel-detectiv nemaipomenit.

M-am ridicat ușurel ca să nu îi deranjez pe ceilalți, am sărit pe geam și l-am însoțit pe Monk sub tufișul care separa căsuța noastră de grădina întinsă din fața casei lui uriașe.

– Ce mai faci, Monk?, am mieunat încetișor.

Monk cel calm și relaxat părea destul de preocupat.

Urechile mă gâdilau și blănița de pe spatele gâtului care se culcase s-a ridicat din nou când l-am simțit cât de supărat era.

– Ești bine? Am mieunat, înăbușindu-mi propria panică.

Monk a inspirat adânc și a răspuns în felul lui obișnuit, cu un mieunat negrăbit, forțându-se să își reducă alarmarea.

– Voi, pisoii, trebuie să veniți diseară. Terrance are niște vești neașteptate pentru noi, a mormăit.

I-am promis că vom veni, de îndată ce adoarme Mama.

M-am grăbit să ajung la ceilalți să le dau vestea, întrebându-mă ce l-o fi supărat pe Monk cel veșnic calm.






Duminică noaptea:






Noaptea era complet întunecată când am luat-o la fugă spre casa lui Monk. Comparativ cu micuța și modesta noastră căsuță, Monk locuia într-o casă imensă și cochetă. Dar noi iubeam căsuța noastră și nu am fi schimbat-o pentru nimic în lume.

Am mers tiptil prin bucătăria imensă, iar Fromage s-a oprit să adulmece farfurioara tentantă cu smântână pe care Hobbs i-a lăsat-o lui Monk.

– Haide, Fromage! A mârâit Cara. Monk nu va fi prea încântat dacă iei din gustarea lui fără să îi ceri permisiunea.

– În niciun caz, Cara, Monk e prietenul meu!, a răspund Fromage, scoțând limba la Cara.






Până la urmă a venit după noi, uitându-se în urmă cu jind la farfurioara cu smântână.

Monk și Terrance stăteau împreună într-o camera încălzită, în fața unui șemineu imens în care lemnul încă trosnea.

La început, am fost surprinsă de tovărășia dintre Monk și Terrance.






Cum ar fi putut să se împrietenească o pisică isteață ca Monk tocmai cu un câine?

Apoi l-am cunoscut mai bine pe Terrance și a trebuit să îmi schimb părerea.

Noi, pisicuțele, avem o părere proastă despre câini. Dar pe Terrance până și noi am început să îl plăcem și să îl respectăm.

Să fiu sinceră, încet-încet, părerea noastră despre căței s-a schimbat.

Nu mai petrecusem timp cu cățeii înainte să ajungem în Londra. Ce-i drept, nici nu ne dorisem. Îi tratasem ca pe niște bestii blănoase îngrozitoare, care obișnuiau să adulmece.

Dar acum era altfel. Aveam doi prieteni căței cu care socializam zi de zi. Terrance și Polo!

Terrance era un câine puternic, un Golden retriever cu păr lung, auriu. E un cățelul inteligent, în ciuda rânjetului său ștrengăresc și a limbii lui roz care atârnă și e plină de bale.

Era faimos pentru că îl ajutase pe Solo să rezolve multe cazuri de investigație.

Un lucru care îmi inspira respect era popularitatea în rândul regatului animalelor și al prietenilor umanoizi bipezi din jurul nostru.

Uită de rânjetul lui prostesc și limba lui băloasă!

Nu m-ar deranja un pic din popularitate pentru mine.

Terrance mergea peste tot cu Solo și Hobbs.

Solo îl trimisese pe Terrance la o cunoscută școală de dresaj pentru câini. Lui Solo nu-i părea rău, pentru că Terrance a absolvit pe primul loc în clasa lui de la academia de Câini de Căutare și Salvare.

Eram nerăbdătoare să aflu ce mai punea la cale Terrance.

Terrance dădu din coadă când ne văzu și ne-a afișat un zâmbet primitor. Monk a sărit din scaunul lui preferat și a venit să ne întâmpine.

– Vrea cineva smântână proaspătă?, a mieunat în vocea lui răgușită.

– Nu, mulțumim, a răspuns Cara, înainte ca Fromage și cu mine să răspundem. Am luat cina înainte să venim.

Fromage s-a uitat urât la ea.

Cunoscându-mi fratele bine și știind că putea să se ia la ceartă pe loc, am schimbat subiectul instantaneu.

– Terrance, ce se petrece?, am mieunat.

– Niște vești importante despre Raoul, tatăl lui Polo, care a dispărut, a zis Terrance după ce ne-am așezat în locurile noastre obișnuite din bibliotecă.

Trebuie să explic ce e cu prietenul nostru Polo și cu situația tristă a familiei lui.

Polo e un cățel Pekinez. E scund și doar cu puțin mai măricel decât mine.

L-am cunoscut pe Polo când ne-am mutat de la Paris la Londra în iunie, anul trecut. Dintr-un motiv sau altul, el a dezvoltat un loc aparte în inima lui pentru Charlotte.

Apăruseră niște gelozii între Fromage și Polo pentru Charlotte. M-am simțit ușurată că toate acestea aparțineau acum trecutului.

Polo era câinele lui Señora Conchita Consoles, cunoscută ca Señora, o cântăreață populară de operă, care s-a pensionat.

Señora îl pierduse pe soțul ei Raoul când a dispărut în timp ce escalada Everestul, în Munții Himalaya. Fusese supărată până am intrat noi în scenă.






Își revenea încet după pierderea lui Raoul. Dar noi știam că lui Polo și Señorei le era tare dor de el.

Deveniserăm prieteni buni după ce l-am ajutat pe Polo să rezolve misterul colierului cu diamante al Señorei, care fusese furat.

Rezultatul fusese surprinzător, dar fantastic, în ciuda dispariției lui Fromage și descoperirii colierului într-un loc cât se poate de neobișnuit.

Cam pe vremea aceea m-a cuprins febra meseriei de detectiv. Tânjeam să fiu implicată într-un nou caz și să devin și eu un detectiv celebru.

Terrance și-a continuat povestea cu lătrături scurte, în timp ce noi ascultam nerăbdători.

– Solo a venit cu vești care îl vor trimite pe Polo în al nouălea cer, dacă se dovedesc a fi adevărate.

Solo are un prieteni mai vechi care lucrează pentru Medici Fără Frontiere, în Nepal.

Într-o călătorie recentă la Londra, tânărul medic i-a spus lui Solo că auzise de un străin rănit, care era îngrijit de niște localnici într-un sat de lângă Munții Himalaya.






Din scurta descriere, Solo a presupus că ar putea fi vorba de soțul Señorei, Raoul.

Mergem în Himalaya să verificăm, deoarece Solo nu e sigur că e vorba de Raoul, stăpânul lui Polo.

Dacă oricare dintre Señora sau Polo aud aceste vești și se dovedește că a fost altcineva, vor fi tare mâhniți.

Important este să le ascundem această informație Señorei și lui Polo până când suntem siguri că străinul despre care e vorba este Raoul, a spus Terrance.

– Nu te preocupa, vom avea grijă ca Polo să nu afle nimic, am zis eu, aruncându-le lui Fromage și Carei o privire serioasă

– În viața mea nu m-aș gândi să îl dezamăgesc pe Polo. E prietenul nostru, a spus Charlotte, în timp ce i-a aruncat o privire dură lui Fromage, mijind ochii.

– Și eu la fel, a îngânat Fromage cu sfială

Am răsuflat ușurată.

Terrance ne-a dat în continuare detalii.

El îi va însoți pe Solo și pe Hobbs în Nepal. Vor zbura cu avionul din Anglia până în Kathmandu, capitala Nepalului, și de acolo vor închiria o mașină până la Himalaya. De acolo, vor merge pe jos, spre sat, cu un ghid localnic.

Terrance ne-a spus că partea de mers pe jos va fi dificilă și periculoasă. Va trebui să meargă pe pante montane înguste.

Dar Solo era determinat să o facă, deoarece Raoul era bunul său prieten. Dacă Raoul ar fi în viață, ar fi cea mai mare fericire pentru Señora să îl poată vedea din nou.



– Nu numai pentru Señora, a intervenit Charlotte.

Ar fi și pentru Polo. Îl adora pe Raoul! El e tăticul lui Polo, până la urmă.

I-am promis lui Terrance că nu vom scăpa nicio vorbă către Polo în legătură cu motivul pentru care mergem în Nepal.

– Când o să plecați? Am întrebat.

– Mâine, a lătrat Terrance.

Hobbs ne pregătește lucrurile. A adus deja biletele de avion spre Nepal. Merg să îmi fac vaccinurile pentru a călători în afara țării.

Deodată, un gând mi-a trecut prin minte – Cum rămâne cu Crăciunul?

Planul era să petrecem Crăciunul împreună la Solo acasă. Señora, Polo, îngrijitorii lor – drăguții soți Applebee, rude ale lui Hobbs, și Mama plănuiseră meniul de Crăciun de săptămâni.

– Dacă totul decurge cum trebuie, ar trebui să ne întoarcem înainte de Crăciun, a zis Terrance.

M-a trecut un fior pe șira spinării când am văzut expresia grijulie pe care și-au arătat-o cei doi vechi prieteni, Monk și Terrance.

Mi-am amintit că Terrance spusese că ultima parte a aventurii va fi periculoasă, și poate chiar le va pune viața în primejdie.

Iată-mă cu gândurile mele despre bucuria Crăciunului, când familia lui Monk urma să meargă în expediție pe unele dintre cele mai periculoase trasee din lume, ca să îi ajute pe Señora și pe Polo, doi dintre bunii noștri prieteni.

Ce egoist din partea mea!!

Nu-i de mirare că Monk era atât de stresat când m-a vizitat mai devreme.

Părea că se calmase acum, dar presupun că era îngrijorat că familia lui urma să meargă într-o călătorie atât de periculoasă – întrebându-se dacă se vor întoarce teferi.

Munții Himalaya! Hmm… M-am gândit. Nu mai auzisem de acest loc până acum. Eu, care vreau să știu despre toate, eram confuză.

– Unde se află acest loc?, l-am întrebat pe Terrance.

Terrance a alergat la masa de scris a lui Solo și ne-a adus o broșură cu imagini din Himalaya.

Ce priveliște superbă! O mulțime de munți cu zăpadă pe vârfuri. Locul părea imens și neprietenos. Mi-am imaginat cât de frig s-ar putea face acolo.

Mi l-am imaginat pe Terrance inspectând munții Himalaya, gata să îi cucerească.

– Solo nu consideră că e cea mai bună perioadă a anului pentru vizitat Himalaya, pentru că din noiembrie și până în martie e teribil de frig, a lătrat Terrance.

Pe de altă parte, Solo nu ar vrea să mai aștepte, în caz că Raoul e în viață și are nevoie de ajutor medical.






– Zburăm direct la Kathmandu, a încheiat Terrance.

– Va fi greu să trăiești singur, Monk? a întrebat Cara cu un mieunat ușor.

– O să vină Lance. Solo l-a sunat aseară și l-a rugat să aibă grijă de casă până se întorc ei, a răspuns Monk, clipind din ochi.

– Cine e Lance?, a întrebat Fromage.

– Lance e o rudă mai îndepărtată a lui Solo, a răspuns Monk.

E un tânăr care pune tot timpul ceva la cale. El trece pe aici când Solo și Hobbs sunt plecați să rezolve vreun caz.

El e de treabă, dar eu încerc să îl evit. De obicei se uită la televizor și se hlizește, în timp ce se îndoapă cu mâncare și îi vin idei nebunești de a face bani, a mieunat Monk.





Конец ознакомительного фрагмента. Получить полную версию книги.


Текст предоставлен ООО «ЛитРес».

Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию (https://www.litres.ru/pages/biblio_book/?art=66501018) на ЛитРес.

Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.